Repertoriu curent | Slider

4 Dansuri

30 mai 2017
4 Dansuri

În lumea lui Albert Espinosa din „4 Dansuri” se intră prin trapa prin care se aruncau cărbunii în pivnițele caselor. Piesa este o comedie dulce-amară despre trei destine aflate la răscruce: un frate şi o soră foarte ”specială”, cu un secret întunecat în familie şi un scriitor lipsit de succes, care face des pe clovnul și din când în când pe babysitter-ul. Cei trei se întâlnesc pentru a se ajuta unul pe celălalt şi pentru a fi uniţi, măcar pentru „4 Dansuri”, prin simpatia şi înţelegerea pe care numai celălalt o poate oferi. Desigur, nimeni nu bănuieşte acest lucru de la început.

În jungla marelui oraş povestea aceasta se hrăneşte din câteva situaţii destul de uşor de recunoscut în lumea actuală. Pe de o parte, e vorba de tânărul obligat să îşi câştige traiul din te miri ce şi care nu se descurcă de fapt, atâta vreme cât ajunge să fie îngropat în datorii ce pot deveni periculoase. Pe de altă parte, e fratele aflat într-un midlife crisis din cauza responsabilităţii enorme ce o poartă pentru o soră mai mică. În sfârşit, sora care la 25 de ani nu poate duce singură o viaţă normal. Se adaugă cursurile de dans urmate de un tânăr bărbat pentru a ieşi din rutină şi prezenţa prietenilor care stau alături la bine şi la greu. În momentul în care destinul îi aduce pe toţi împreună, toate aceste situaţii capătă un nou sens, iar destăinuirile încep să curgă, până când povestea cea mai intimă a fiecăruia iese la iveală. Pentru o clipă, datorită sincerităţii fiecăruia, toţi devin o familie.

Sugestia oferită este că o comunitate, ba chiar ceva mult mai sudat cum e cazul cu o nouă familie, se formează atunci când oamenii se ascultă cu atenţie, când recunosc problemele celuilalt şi când se iubesc. Mai mult, aceste familii ajung să se formeze şi să aducă bucuria cea mai sinceră chiar dacă între membri există diferenţe foarte mari sau cei din afară îi consideră figuri tragice. Espinosa crede cu tărie acest lucru fiind el însuşi un caz special: la vârsta de 14 ani a fost diagnosticat cu o formă de cancer osos, a trecut în următorii 10 ani prin 80 de şedinţe de chimioterapie, până când a scăpat definitiv de boală la vârsta de 24 de ani, pierzându-şi însă un picior. A scris apoi despre comunităţile ce se formau în spitalele în care a petrecut o mulţime de ani, locuri pline de tineri care trăiau o tragedie, însă care aveau aceleaşi nevoi şi acelaşi chef de viaţă (şi de glumă) precum cei de afară. Această experienţă l-a ajutat să vadă câteva adevăruri delicate undeva dincolo de zidul invizibil care îi separă pe oamenii consideraţi normali de cei care trăiesc cu un handicap. „4 Dansuri” ne invită să privim în această direcţie pentru a deveni mai